Castelul Peleș e încă în renovare, grădinile în cruntă paragină

22.09.2024

Deși Castelul Peleș e încă în renovare, numeroși vizitatori, veniți din toate colțurile lumii, încearcă să se bucure de acest miez de Românie, cu o istorie atât de concentrată. Construit în 1874, la inițiativa Regelui Carol I, reședință regală între 1883-1947, naționalizat în 1948, muzeu între 1953-1975, iar din 1990 reintrat în proprietatea Casei Regale, administrat de statul român, castelul reprezintă o atracție turistică importantă a țării.

Grupuri, grupuri de turișți, unele având ghizi foarte sonori, află despre zbuciumata istorie a României, încercând să vadă dincolo de bannerul firmei care se ocupă de renovare. Nu e nevoie să știi spaniolă ca să înțelegi cum unul dintre ghizi le explică însoțitorilor despre unirea Principatelor Române, despre ocupația Austro-Ungară din Transilvania, despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales în două dintre principatele românești, care a făcut reforma agrară, a secularizat averile mânăstirești, a avut amantă și a devenit dictator, iar ulterior a fost înlăturat de la putere de o coaliție care l-a adus pe principele Carol, devenit ulterior Rege al României. Nu a uitat ghidul să le vorbească și despre Războiul de Independență și despre modernizarea tinerei țări. România părea atât de temerară și de glorioasă! Păcat că grădinile regale sunt în paragină. Nimeni nu s-a străduit să tundă vegetația crescută haotic, pe jumătate uscată. În combinație cu pavajul distrus, grădinile completau o imagine deplorabilă. 

Zona economică, însă, în care turiștii se bucură de acces la pensiuni și restaurante, este, pe cât de vie și de gălăgioasă, pe atât de plăcută, fiind, în mod paradoxal, păstrătoare a spiritului acelor vremuri. 

Ca o mângâiere, la plecare, ne privește de la înălțimea sa morală, marele Rege Carol I, dătător de încredere, că, așa cum el a reușit să ridice și să modernizeze frumoasa Românie, urmașii lui vor reuși să refacă frumusețea castelului și măreția patriei.