Încotro?

Am auzit azi o știre că am fi poporul cu cel mai mic coeficient de inteligență din UE. Conduceam mașina și, influențat de tonul perechii de prezentatori radio care emitea către eter o astfel de informație, ca și cum ar fi fost o chestiune banală și, oarecum distractivă, am primit cuvintele cu ușurința cu care au fost transmise, dar...ciudat...sau poate că nu, ele mi-au zăngănit ulterior în creier, pierzându-și din caracterul de divertisment. 

E curios cum primim astfel de informații ca și cum nu ar fi vorba și despre noi. Avem această tendință de a ne extrage din popor și a ne pune în antiteză cu el, de a-i atribui deficiențe cu care, desigur, noi nu ne identificăm. Dacă nu funcționează ceva cum trebuie, e pentru că e românesc, de multe ori facem o "românească" sau argumentăm o hoție ori o minciună prin faptul că așa e în România. 

Mă întreb de unde satisfacția aceasta de a lovi în ceea ce ține de identitatea noastră? Trecem de la o extremă la alta și încercăm să ne salvăm individual, privind spre acest popor cu "superioritatea" băiatului de la țară care se rușinează de satul lui, de casa părintească, pentru că a fost și el un pic pe la oraș și a văzut câteva clădiri mai acătării. 

Oricine studiază un pic metodologia prin care se stabilesc ierarhiile în funcție de coeficientul de inteligență constată că aceasta este controversată și că, în realitate, nu se evaluează coeficientul de inteligență, ci o serie de factori care țin și de capacitatea cognitivă, dar și de aspecte economice, psihosociale, educaționale și chiar politice. 

Este adevărat că șansele unui copil de a deveni un adult eficient din punct de vedere cognitiv sunt mult mai mari dacă el beneficiază de educație de foarte bună calitate, de un nivel de trai bun, de părinți iubitori, de profesori pasionați și de un mediu motivant, dar de aici până la a transforma în mod necritic ipoteze în concluzii, fără a trece printr-un proces riguros științific, imposibil sau greu de contestat, de a accepta și a promova rezultatele unor astfel de studii, doar pentru că se potrivesc cu propriile prejudecăți și cu dorințele noastre de a ne simți superiori, ar trebui să fie o cale lungă.

Ne place atât de mult să-i numim pe ceilalți "analfabeți funcțional", dar cât de des ne aplecăm cu seriozitate și cu interes asupra unor texte, de câte ori ne întrebăm cât am înțeles cu adevărat din ceea ce citim? Ne deranjează caracterul "mioritic" al acestui popor, fără a ne întreba dacă i-am gustat măcar un pic spiritul și dacă, atât de interesați de înălțimi, nu uităm de profunzimi. 

E trist că în România sunt atât de mulți copii care abandonează școala, atât de mulți copii care sunt nevoiți să facă zilnic câte 8 km ca să ajungă la școală și apoi acasă, că zeci de mii de adulți scriu de parcă nu ar fi absolvit clasa a 5-a, deși unii au facultatea terminată, dar soluția este să iubim acest popor și să ne străduim, atât la nivel macro, cât și la nivel micro, fiecare la locul lui, să creștem și să ne creștem reciproc, crezând în capacitatea fiecăruia. Avem multe de învățat unii de la ceilalți și nu o vom face cât timp ne vom crede proștii Europei și nici cât timp ne vom desconsidera reciproc. 

România mai are oameni de referință, doar că nu-i mai vedem la TV și nici pe rețelele de socializare.