Modelul uman

În procesul dezvoltării noastre, la început ni se transmite dispoziția afectivă a mamei, printr-un netăiat cordon omnilical între psihicul nostru și al ei. Apoi, începem să-i imităm zâmbetul, râsul, plânsul, trăind începuturi de emoții primare sau doar afecte și descifrând semnificații ale mimicii sau ale gesticii mamei, urmate de cele ale tatălui, frățiorilor și surorilor, bunicilor și ale altor persoane semnificative din viața noastră. Vrem, în continuare, să fim ca unul dintre acești titani iubitori ai vieții noastre, după care începem să-i cunoaștem pe cei cu care ne jucăm, apoi pe educatoare, pe învățătoare și jocurile noastre proiectează noi modele. 

Urmează să fim eroi din povești, din filme, campioni ai realităților televizate ori online, apoi ne îmbogâțim viața cu personaje din romane și preluăm trăsături pe care am dori să le avem și noi. Idealul nostru uman nu mai este doar un om, pentru că începem să ne dorim să fim complecși, să le avem pe toate, să fim frumoși, inteligenți, erudiți, puternici, rapizi, să fim morali, curajoși, să avem spirit de lideri etc. În adolescență ne simțim invincibili și credem că, înzestrați fiind cu toate superputerile la care am visat, vom fi eroi ai celor din jurul nostru, crezându-ne noi înșine posibile modele. 

Există riscul să ne îndrăgostim atât de mult de această statuie pe care ne-am clădit-o, încât să ne dăm jos de pe soclu doar dărâmați de vârtejul realității și de plictiseala maturității care ne-ar putea arunca în cea mai crudă banalitate.  

Pe de altă parte, am putea să ne lăsăm cuceriți de idei dintre cele mai frumoase, mai înalte sau mai îndrăznețe, să învățăm din experiențele noastre și ale altora și să ne punem în poziția celui mereu dispus să învețe, să descopere, să asimileze în continuu, să se lase atras iremediabil de bucuria cunoașterii, de entuziasmul interacțiunilor ziditoare, calăuzit de smerenia omului conștient de limitele lui, pe măsură ce descoperă părticele din complexitatea creației Dumnezeiești. 

Istoria omenirii este presărată cu idealuri umane specifice diverselor epoci, care s-au perpetuat, s-au pierdut în negura vremurilor sau au devenit banale prin cădere în derizoriu. 

Eroul a fost un ideal spre care au tins mulți voinici, însă azi auzim despre acte de eroism dintre cele mai banale. Suntem eroi dacă alergăm 2 km sau dacă așteptăm la o coadă două ore... Pe de altă parte, există teorii care demitizează mari eroi, demonstrând că aveau tendințe spre psihopatie, paranoia, agresivitate etc. 

Înțeleptul este un alt ideal uman, parcă pierdut în vechime, retras în peșteri sau în mănăstiri. Pare că nu mai are nicio legătură cu preocupările noastre mărunte de zi cu zi. 

Sfântul este un ideal care pare intangibil în zilele noastre, mai ales atunci când uităm că sfinții sunt oameni dintre noi, iar unii s-au ridicat din cele mai îngrozitoare păcate. Spre deosebire de celelalte idealuri umane, sfântul este atât de bine așezat în persoane, fiind uneori atât de apropiat și atât de cald, încât are ceva din inima aceea a mamei, cea care ne-a oferit primul sunet, prima emoție trăită și care ne-a zâmbit prin primul chip pe care l-am văzut. Sfântul o fi un ideal, dar este unul care se coboară ca să ne înalțe, nu stă semeț în înălțimi de neatins. Este atât de apropiat, încât îl poți simți ca pe o mângâiere și ca pe o pleoapă care se apleacă lin peste ochi. 

Azi mai avem, încremenite pe soclu, tot felul de modele iepuri, care ne risipesc eforturile și mințile. Alergăm după frumuseți din ce în ce mai artificiale și mai false, după averi de carton, după faimă pe rețelele de socializare etc. Ne risipim într-o adolescență care nu desprinde idei, ci urmează false imagini. 

Revenind la modele...sfinții, înțelepții și eroii se reunesc uneori atât de tragic și de măreț în aceleași persoane. Poate că pe unele le-am întâlnit și le-am trecut cu vederea. Sunt încă OAMENI care poartă cu smerenie toată puterea modelului ce ne poate îmbogăți. Îi putem întâlni pe stradă, în autobuz, în parc, la locul de muncă, pe băncile universității, în cărți, în biserici, mănăstiri, în cimitire. Totul este să fim deschiși spre a le cunoaște viața și a ne hrăni din toată dragostea și spiritul jertfelnic pe care le-au primit, la rîndul lor, în dar și de care s-au dovedit a fi demni. Oameni după Chipul și Asemănarea Lui. 

Modelul pe care-L cauți te-a și găsit.